The Death of Stalin/Moartea lui Stalin – o comedie neagră la care am râs în hohote

Pe la începutul lunii februarie, am văzut filmul The Death of Stalin/Moartea lui Stalin și încă de atunci mă țin să povestesc un pic despre el pe blog. Recunosc că nu știu multe lucruri legate de acest moment din istorie, dar aici moartea lui Stalin este prezentată ca o comedie neagră, la care am râs în hohote.

Deja interzis în Rusia din diverse motive, filmul este o combinație între momente tragice și momente de comedie la care nu ai cum să nu râzi. Modul în care subalternii lui Stalin se luptă să îi ia locul este foarte amuzant. Fiecare dintre ei își folosește cele mai bune calități pentru a îi săpa pe ceilalți. Și lucrurile nu se opresc aici.

Regizat de Armando InnucciThe Death of Stalin/Moartea lui Stalin parodiază peisajul politic din perioada Rusiei dictatorului, anul 1953. Atmosfera sarcastică a nebuniei, depravării și inumanității regimului totalitar sunt câteva din lucrurile pe care le veți descoperi în film.

Pe mine sigur m-a deconectat de la viața mea pentru mai puțin de două ore și m-a făcut și curios să cercetez mai mult acest moment istoric.

Vă recomand să-l vedeți la cinema. Cu siguranță o să vă placă.

The Death of Stalin/Moartea lui Stalin este distribuit de OdeonFilm. Trailer aici.