Ce inseamna pentru mine cuvantul „familie”

În ultima vreme, am văzut că s-a tot vorbit despre semnificația cuvântului „familie”, lucru care m-a pus pe gânduri. M-am întrebat ce înseamnă „familie” pentru mine, și am ajuns la câteva răspunsuri pe care le voi detalia mai jos. Ce cred eu este că fiecare om are dreptul să aleagă absolut orice dorește el să facă și să fie pe lumea asta. Toți suntem oameni și niciunul dintre noi nu este mai presus decât celălalt. Toți ne naștem, toți murim. Goi ne naștem, goi murim. Și atât.

Primul gând a fost, bineînțeles, legat de familia în care m-am născut. Părinții mei, sora mea, bunicii mei, rudele mele. În jurul lor se formează o familie în care cred și în care mă simt mereu bine primit, ocrotit și iubit. Știu și simt că orice problemă sau nevoie aș avea, oricare membru din familia mea ar lăsa tot și ar sări în ajutor. Între noi este o legătură sufletească tare frumoasă și folosim mai multe mijloace de comunicare, pentru că azi putem fi la un click distanță unul de celălalt.

Apoi mi-a venit în minte familia de la corul MelosTon. Când am venit în București, la 19 ani, din dorința de a îmi urma pasiunile, am ajuns, prin mai mulți pași legați tare frumos între ei, la un grup de oameni superbi. Din prima am fost primit cu brațele deschise și ne iubim și cântăm de 7 ani, iar această iubire continuă și astăzi(avem concert pe 21 mai, ora 18, la Biserica Sf. Elefterie de la Eroilor. Veniți?). Cântăm cu multă pasiune și încălzim inimile oamenilor, oriunde suntem primiți cu căldură. Mi-e tare drag de ei și reprezintă una din familiile mele din București.

Imediat după cor, am zâmbit larg pentru că în minte mi-a apărut familia de la Tremend. De când m-am angajat ca Android Developer la firma asta, am reușit să mă atașez de câteva persoane calde, toate fete, cu care tocmai ce am ieșit în oraș în seara asta. Da, eu și încă 6 fete. Ce mi se pare unic este că lucrurile au curs de la sine, ne-am cunoscut treptat și ne-am atașat unii de alții, astfel că mereu când ne vedem ne luăm în brațe, ne pupăm și ne simțim bine. Sunt tare bucuros și încântat că am o familie și la serviciu.

După mai multe momente de cugetare, mi-am dat seama că vreau să vă spun câteva cuvinte și despre familia de la Inorog ArtÎntr-o zi de iarnă, 2017, m-a lovit un gând: să învăț teatru (am aflat între timp că teatrul nu se învață, ci se simte, dar asta este părerea mea combinată cu părerea unor persoane dragi de la care am învățat să mă deschid). Și în căutările mele, am dat peste Inorog ART, un ONG care este format din 3 tipe foarte faine, un regizor – Mona Gavrilas, o actriță – Diana Giubernea, și persoana care este liantul între toți cei care se implică în proiect – Georgiana Voicu, scenarist.

Ca să nu mă lungesc mai mult, vă zic doar că după ce am urmat atelierul de 12 înâlniri, în care am fost, din nou, înconjurat numai de fete (la început au fost 11), ne-am format și ne-am unit ca o familie. Suntem 8 elevi care au dus atelierul până la capăt (da, eu și încă 7 doamne și domnișoare extraordinare, dar presupun că v-ați obișnuit cu ideea că mă înconjor numai de fete), iar acum reușim să susținem un spectacol de teatru de o oră și 20 de minute în fața publicului, lucru extraordinar pentru 8 oameni care la început erau străini și nu aveau nicio experiență în teatru (următorul spectacol pe 30 mai, ora 19:00, Epic Bar. Veniți?)

Pentru mine, familia este acolo unde oamenii mă îmbrățișează, mă prețuiesc, țin la mine, mă iubesc și îmi oferă din ce au ei mai bun. Familia mea este formată din toți acești oameni pe care i-am întâlnit până acum și de care v-am povestit.

Tu ce întelegi prin cuvântul „familie”?

Leave a Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *